Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Aurel Cornea a anunţat, în cadrul Consiliului Naţional al federaţiei încetarea mandatului său. „Am luat această decizie pentru că am îndeplinit vârsta legală de pensionare şi cred că este moral să mă retrag din această funcţie” , a declarat Aurel Cornea.
Membrii Consiliului Naţional au decis ca Aurel Cornea să ocupe în continuare funcţia de preşedinte de onoare al federaţiei, în semn de apreciere pentru cei 20 de ani de activitate sindicală.
Noul preşedinte al F.S.L.I. a fost ales ales Simion Hancescu, care a ocupat, din 2007 până în prezent, funcţia de prim vicepreşedintele F.S.L.I.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu