miercuri, 10 noiembrie 2010

INFORMARE FSLI - Sedinta Comisiei de Dialog Social de la nivelul MECTS

INFORMAREAstăzi, 8.11.2010, a avut loc Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la care au participat din partea federaţiei noastre domnii Simion Hancescu preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Levente Vadasz, expert resurse umane.
În cadrul şedinţei s-a discutat despre Proiectul de Ordin de ministru privind modificarea şi completarea OMEC nr. 4925/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Proiectul a fost modificat în urma demersurilor făcute de F.S.L.I., care a atras atenţia Ministerului Educaţiei că acest Ordin este ilegal, întrucât nu respecta prevederile Legii 84/1995. Prin urmare, proiectul aprobat prevede ca, în consiliul de administraţie, reprezentanţii unităţii de învăţământ să fie majoritari.
De asemenea au primit aviz favorabil şi următoarele proiecte:
- Proiectul de Ordin de ministru privind Metodologia de organizare şi desfăşurare a stagiilor de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Calendarului mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2011-2012;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Metodologiei de acordare a gradaţiei de merit în învăţământul preuniversitar;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Metodologiei de fundamentare a cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2011-2012.
În cadrul Comisie de Dialog Social, reperezentanţii F.S.L.I. au solicitat Ministerului Educaţiei explicaţii legate de întârzierea emiterii ordinului privind acordarea distincţiei „Gheorghe Lazăr”. Reprezentanţii Ministerului au declarat că premiile în bani, care însoţesc această distincţie, nu pot fi acordate în acest an, din cauza restricţiilor impuse de legislaţia în vigoare potrivit căreia, în anul 2010 nu se acordă premii băneşti.
F.S.L.I. a mai solicitat M.E.C.T.S. să convoace, de urgenţă, o comisie tehnică pentru elaborarea formei finale a Regulamentului cadru, în baza căruia vor fi acordate sporurile pentru condiţiile grele de muncă, precum şi pentru condiţii periculoase sau vătămătoare. Se impune urgentarea elaborării acestui regulament, astfel încât aceste sporuri să fie acordate începând cu 1 ianuarie 2011. Precizăm că, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, acest regulament ar fi trebuit să fie întocmit de fiecare ordonator de credite şi să fie avizat de Ministerul Finanţelor Publice precum şi de Ministerul Muncii.
Simion Hancescu, preşedinte FSLI
Marilena Gheorghita, Departament Comunicare FSLI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu