vineri, 26 noiembrie 2010

Noi disponibilizări în educaţie, prin uşa din dos, cu încălcarea legii

Potrivit semnalelor pe care le avem de la liderii organizaţiilor sindicale, afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, inspectorii şcolari fac presiuni asupra directorilor de unităţi de învăţământ ca, în anul şcolar viitor, să comaseze clasele care au efective mai mici de elevi. În acest moment, o clasă are maximum 25 de elevi la învăţământul primar şi 30 de elevi la gimnaziu şi liceu. Comasarea se va face fără respectarea numărului maxim de elevi, prevăzut de lege. Astfel, se va ajunge la clase cu aproximativ 30 de elevi la învăţământul primar şi 35 de elevi la gimnaziu şi liceu.
Măsura va fi pusă în aplicare, deşi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu a afirmat, de nenumărate ori, că nu va accepta clase mai mari decât cele prevăzute de lege.  
F.S.L.I. este de părere că se încearcă reducerea normelor didactice, de fapt, o formă mascată de a face noi disponibilizări în sistemul de învăţământ. O altă consecinţă este scăderea calităţii procesului instructiv-educativ.
Probleme sunt şi la grădiniţe, unde grupele cu program prelungit sunt transformate în grupe cu program normal, desfiinţându-se posturi de educatoare. Măsura nu afectează doar cadrele didactice ci şi părinţii şi copiii.
„Ministerul Educaţiei nu face altceva decât să pună în aplicare un nou plan de disponibilizări, prin uşa din dos, fără să respecte legea. Acesta este şi motivul pentru care directorii de şcoli nu au primit nicio notă scrisă din partea inspectoratelor, ci doar comenzi verbale pentru comasarea claselor de elevi. F.S.L.I. cere ministrului Educaţiei o întâlnire de urgenţă pentru a clarifica aceste probleme.”
 Simion Hancescu, preşedinte FSLI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu