joi, 19 august 2010

Ministerul Muncii va transmite Guvernului modificarile la legea salarizarii unitare, la inceputul lunii septembrie

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale elaboreaza proiectul unui nou act normativ privind salarizarea personalului bugetar pe care-l va transmite Guvernului la inceputul lunii septembrie, dar mai intai il va supune dezbaterii publice, a declarat, miercuri, in exclusivitate pentru AGERPRES, secretarul de stat din MMFPS, Valentin Mocanu.

'La baza elaborarii proiectului noului act normativ privind salarizarea personalului bugetar s-au avut in vedere principiile enuntate in cadrul art. 41 alin. (2) din Legea-cadru nr.330/2009. Este vorba despre stabilirea unui sistem reformat si simplificat de ierarhizare in sectorul bugetar, care sa promoveze remuneratie egala pentru munca egala, toate institutiile publice care fac obiceiul acestei legi urmand sa aiba o grila unica de salarizare. In contextul constrangerilor bugetare, s-a urmarit si mentinerea competitivitatii institutiilor publice in piata muncii, pentru a putea atrage si mentine personal calificat', a spus secretarul de stat Valentin Mocanu.
Oficialul MMFPS a prezentat succint cateva elemente ale proiectului de act normativ, care vor introduce modificari atat in structura si continutul anexelor legii-cadru nr. 330/2009, cat si in textul acestei legi.
Una dintre modificari se refera la includerea tuturor functiilor din sectorul bugetar in interiorul ierarhiei rezultate din evaluarea posturilor realizata cu sprijinul expertilor Bancii Mondiale in perioada aprilie-iunie 2010 si gruparea acestora in cadrul unei structuri cu 11 grade (noua grade dezvoltate de grupul de evaluatori pentru functiile evaluate si inca doua pentru a acoperi functiile de demnitate publica) si sapte familii ocupationale: administratie (functionari publici si personal contractual, inclusiv functii comune), sanatate, invatamant si culte, justitie, cultura, diplomatie, aparare, ordine publica si securitate nationala.
In acelasi timp se urmareste crearea unei noi ierarhii a salariilor de baza, atat intre domeniile de activitate, cat si in cadrul aceluiasi domeniu, in functie de sapte criterii.
Cele sapte criterii folosite in evaluarea posturilor din esantionul selectat de expertii Bancii Mondiale sunt urmatoarele: cunostinte si experienta, complexitate, creativitate si diversitatea activitatilor, judecata si impactul deciziilor, influenta, coordonare si supervizare, contacte si comunicare, conditii de munca, incompatibilitati si regimuri speciale.
O alta modificare propusa este simplificarea sistemului de salarizare prin desfiintarea treptelor de salarizare, in cazul functionarilor publici.
Potrivit secretarului de stat V. Mocanu, simplificarea modului de structurare a anexelor va duce la o reducere a numarului acestora, de la 13 la opt, cate una pentru fiecare dintre cele sapte familii ocupationale si inca una pentru institutiile finantate din venituri proprii.
In privinta grilei de salarizare, prin noul act normativ este propusa o noua grila cu un raport intre salariul de baza minim si cel maxim in sectorul bugetar de 1 la 15. In cadrul noii grile au fost stabilite 110 clase de salarizare carora le corespund coeficienti de ierarhizare, avand un pas de interval de 1,025. Ca urmare, numarul coeficientilor de ierarhizare a fost redus de la 164 la 110.
Valoarea coeficientului de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare '1' se va stabili anual prin lege de catre Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si Ministerul Finantelor Publice, va fi aprobat pana la sfarsitul lunii octombrie a fiecarui an si va fi in concordanta cu obiectivele si limitele din strategia fiscal-bugetara.
In consecinta, modul in care sumele alocate prin legile anuale ale bugetului consolidat vor fi distribuite pe categorii de personal bugetar si niveluri de salarizare va fi stabilit prin legile anuale de implementare a legii-cadru.
Clasele de salarizare si coeficientii prevazuti in anexe pentru functiile de executie corespund nivelului minim al fiecarei functii, la care se adauga cinci gradatii corespunzatoare transelor actuale de vechime in munca.
In fine, proiectul de act normativ va reglementa situatia personalului care ocupa, in conditiile legii, functii de conducere pentru care conditia de ocupare a postului este de studii superioare si care nu au absolvit studii de acest nivel. De asemenea, va fi reglementata situatia anumitor sporuri, acordate sub forma unor sume compensatorii in anul 2010 prin majorarea salariilor de baza cu cateva clase de salarizare succesive celei detinute.
In privinta calendarului de adoptare a noului act normativ, secretarul de stat Valentin Mocanu a spus ca proiectul noii legi va fi publicat spre consultare in perioada imediat urmatoare, urmand sa fie transmis Guvernului la inceputul lunii septembrie.
Sursa: AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu